China avertizează că se vede nevoită să ia măsuri după ce SUA au ordonat închiderea Consulatului chinez de la Houston

China avertizează că se vede nevoită să ia măsuri după ce SUA au ordonat închiderea Consulatului chinez de la Houston
China avertizează că se vede nevoită să ia măsuri după ce SUA au ordonat închiderea Consulatului chinez de la Houston. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 23/07/2020, 16:14

Beijingul a avertizat joi că se vede nevoit să ia măsuri după ce Statele Unite au cerut închiderea Consulatului Chinei la Houston, decizie despre care Ministerul chinez de Externe susține că „afectează grav” relațiile dintre cele două țări.

Avertismentul vine în contextul în care Statele Unite au acordat miercuri Chinei 72 de ore pentru a închide Consulatul, cu scopul de „a proteja proprietatea intelectuală și informațiile private ale americanilor”, această decizie reprezentând o nouă sursă de tensiuni între cele mai mari economii ale lumii, notează Reuters.

Senatorul republican Marco Rubio, președintele Comisiei pentru Informații din Senatul american, a descris Consulatul de la Houston ca fiind „punctul central al vastei rețele de spioni a Partidului Comunist Chinez în Statele Unite”.

Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, a descris acuzațiile Statelor Unite ca fiind „o calomnie”.

„Ca răspuns la acțiunile deloc rezonabile ale Statelor Unite, China trebuie să vină cu un răspuns pentru a-și apăra drepturile legitime. Decizia SUA distruge legătura dintre poporul chinez și Statele Unite”, a spus oficialul, fără să facă referire la posibilele măsuri.

Ce măsuri ar putea lua China?

Cotidianul South China Morning Post, din Hong Kong, a informat că Beijingul ar putea decide să solicite închiderea Consulatului Statelor Unite din orașul Chengdu, în timp ce o sursă a declarat pentru Reuters că autoritățile chineze iau în considerare închiderea Consulatului american din Wuhan, care oricum este închis în acest moment, după ce Washingtonul și-a retras personalul de acolo după apariția primelor focare de COVID-19 în acest oraș.

Hu Xijin, editor al publicației de stat Global Times, a scris, în cadrul unui editorial, că închiderea Consulatului SUA de la Wuhan nu ar fi suficientă.

El a sugerat că închiderea Consulatului de la Hong Kong ar fi mai potrivită, întrucât „este extrem de evident că acest Consulat este un centru de spionaj”.

„Chiar dacă nu va fi închis, ar putea fi decisă o reducere a personalului, la o sută sau două sute de angajați. Asta ar provoca suferință la Washington”, a scris jurnalistul.

Relațiile dintre Statele Unite și China s-au deteriorat puternic în ultima perioadă, din cauza unor teme precum pandemia de COVID-19, implicarea Huawei în extinderea rețelelor 5G, situația din Hong Kong sau pretențiile Beijingului asupra Mării Chinei de Sud.

Între timp, Biroul Federal de Investigații (FBI) a anunțat că un cercetător chinez acuzat că și-ar fi falsificat viza de acces în Statele Unite se află în acest moment în incinta Consulatului Chinei la San Francisco, fiind protejat de oficialii chinezi.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal